Wednesday, July 27, 2011

de dimineata la cafea

Am timp, ceea ce e distractiv cel putin astazi. Pot sa scrie "morning" pe twitter la 4 dimineata si am timp sa citesc tot ce am pus deoparte de o vreme buna. Doar ca se termina repede, iar mintea mea functioneaza pe fragmente care se leaga intre ele de buna voie si fara vreun control din partea mea, cel putin nu constient. Asadar, nu mai stiu unde spunea ca societatea a evoluat interesant daca pleci doar de la expresia "altuia nu-i face ce tie nu-ti place", care mai apoi a devenit "fa-i altuia ceea ce ai vrea sa ti se intample tie", ca mai apoi, astazi, sa fie mai degraba "fa celuilalt ceea ce ar vrea el sa i se faca lui". Mi se pare tare interesant cum firisoarele acestea de ganduri se leaga de cum a evoluat discursul despre PR, marketing, social media si cum de fapt nu e foarte complicat. E doar o completare a perspectivei. Dar cred ca cei care au frati sau surori inteleg cumva mai usor asta. E firesc sa imi doresc ceva pentru mine, dar mereu o sa ma gandesc si la celalalt (primesti doua bomboane, una o pui in buzunar).

Ideea pleaca de la o lume plina de legi, care prin definitie restrictioneaza, si te pun pe tine pe primul loc ca fiind detinatorul intregului adevar despre bine si rau... nici nu mai stiu unde am vazut ieri un video cu filozofia lui Kant in 3 minute (cred ca pe Google + cand cautam sa vad despre ce e vorba) de unde una dintre legi mi se pare relevanta in contextul actual: universalitatea actiunii - trebuie sa pleci mereu de la premiza ca ceea ce ai face tu, daca ar fi facut de toata lumea, produsul final ar fi unul dezirabil. Dar nu e suficient. Ramane ceva pe dinafara.

Citesc acum o serie de carti din colectia Osho cu diverse teorii sociale/spirituale/self-development/ nici nu stiu exact unde sa le incadrez; iar daca te iei dupa o multime de carti majoritatea sustin ca schimbarea vine din tine, ca mai intai trebuie sa stii cine esti ca mai apoi sa produci / proiectezi acel univers in jurul tau, gandirea americana se bazeaza pe proiectarea unui viitor dezirabil pentru tine ca sa il atragi si tot asa... Insa tot lipseste ceva. Cred ca imi lipseste partea de incluziune, de grup... pana la urma viata nu cred ca este o experienta solitara, ci mai degraba acel echilibru intre sine si grup. Daca o limitezi la sine atunci premizele sunt pur concurentiale si nu mai exista cooperare. Dar atunci trebuie sa iti acorzi timp sa cunosti grupul. De aceea m-am bucurat cand am dat peste completarea care se refera la ceilalati - fa celor din jur ceea ce ar vrea ei sa li se intample lor. Dintr-o data nu mai esti buricul targului si trebuie sa privesti lucrurile si din alta perspectiva. In alta ordine de idei e ca impartirea relatiilor in: dependente, independente si interdependente. Cred ca in ultima parte e cheia. De aceea si in multe articole ma apuca oarecum oftica ca te ajuta sa atingi excelenta doar intr-o singura ipostaza de cele mai multe ori in zona de comunicare/marketing: concentreaza-te pe client / audienta, tine cu dintii de identitatea ta in alta parte, consumatorul decide, compania decide... nimeni inca nu am vazut sa vina cu acel echilibru care le combina pe toate. Pentru ca toate au doza lor de adevar.

Si eu care vroiam initial sa scriu despre cum a evoluat comunicarea mai ales in zona sociala (e cel mai usor de exemplificat) de la proiectia unui sine dezirabil la produsul comun dezirabil al unei comunitati din care faci parte... dar se leaga cumva, doar ca o sa vina mai incolo. Live blogging de pe canapea :) Sa aveti o zi frumoasa!

2 comments:

  1. Cred ca in ultimul paragraf te referi la "Redescopera Romania" de la stadiul de idee, de concept la fapte :D.


    PS:Chiar nu inteleg cum te poti trezi la 4 dimineata!O zi frumoasa!

    ReplyDelete
  2. Zi faina si tie.

    ReplyDelete