Friday, September 21, 2012

ganduri de ieri

Ganduri privind plaza de armas, in cuzco, de la balcon, alaturi de o bere peruana - cusquena - si o gasca de americani care s-au dovedit a fi australieni.

Din cauza atator zile petrecute prin biserici catolice intr-o simbioza mai mult sau mai putin armonioasa cu tot felul de zeitati locale, muzee si istoria a tot felul de triburi, ma gandeam ca atunci cand simplifici catolicismul si poate, intr-o oarecare masura, crestinismul nu suntem mult mai departe de stamosii nostri care se inchinau la diversi zei. Astazi ne folosim de sfinti ca de amulete, fiecare are un rol, o anumita protectie pentru care ne rugam la ei; doar ca este Fecioara Maria si nu Mama Pamant, este Iisus - fiul lui Dumnezeu si nu fiul Soarelui. Insa daca stai sa te gandesti diferentele sunt mai mult de forma si nu atat de mult de fond, de ce simteau acei oameni sau cei de azi cand se roaga.

Citeam intr-un muzeu despre ce credeau nici nu mai stiu ce trib preincas despre cum s-a format lumea si este destul de aproape de versiunea din Biblie - un zeu atotputenic care a adus lumina (soarele si luna) si a facut pamantul cu muntii si raurile si campiile si a pus pe pamant toate plantele si animalele si oamenii din primele zile. Serios acum, singura diferenta e ca noi le punem in ordine pe zile.

Inca era fiul soarelui si conducatorul, asa cum noi aveam regi care ziceau acelasi lucru - reprezentanti ai lui Dumnezeu, alesi sa conduca poporul. Si ca si ei, si noi avem tot felul de ritualuri de sarbatori, slujbe si tot asa. Singura diferenta este probabil in cata violenta, sau etic spus forta, puteau avea europenii fata de incasi. Pentru ca cu un glont in tine e mai greu sa lupti, insa daca ar fi luptat parte in parte nu cred ca europenii ar fi castigat, cu crucea in mana sau nu... N-as vrea sa fiu in pielea spaniolilor vizitand Peru. M-as simti vinovata, chiar daca poate nici nu e asa sau nu are vreun rost, pentru distrugerea unei intregi civilizatii, pentru ca nu a fost o integrare, ci o smulgere din radacini cu forta. Sau cel putin asa ti se spune la fiecare ruina, fiecare biserica, fiecare satuc pe care il vezi. Anyway...Cel putin americanii au fost mai sireti; au creat un vis, un ideal la care lumea de buna voie a aderat lepadandu-se de cam tot ceea ce ii facea unici. Si aici tineri au acelasi vis "american" despre viata din vest. Cam asa castiga "sistemul" daca e: te face sa vrei sa traiesti intr-un univers copy-paste.

Vorbeam ieri cu un israelian cu care am calatorit pentru ultimele doua zile - asta apropo de sisteme - si vorbeam despre cum poti sa schimbi ura pe care atatia oameni sunt programati de mici sa o care cu ei pentru toata viata, o furie care nu le apartine; un sentiment de apartenenta pentru care platesti cu o viata traita intr-un univers limitat. Si asta nu este libertate, nu este umanitate, nu este spiritualitate, nu este evolutie... Si nu e mai departe de visul oricarui capitalist de a avea o casa, masina, vacante in Bulgaria si o nevasta trofeu. Este acelasi fenomen de incatusare, de limitare autoindus. Doar ca intr-un mod bizar este SMART sa fii asa: e masurabil, determinat in timp, relizabil... smart.. ce ironie.

In fine, s-au intors oamenii de pe traseu. Ma duc sa vad cum le-a fost. Nu luati ce am scris prea in serios; sunt un amalgam de franturi de ganduri, nu se vrea a fi ceva coerent.

publicitatea intr-o lume diferita

Imi aduc aminte cand eram in Spania judecam destul de mult lumea, macar ca benchmark al profilului unei societati, in functie de ce reclame si programe TV erau. Paradoxal poate, insa in San Paulo si Rio de Janeiro publicitatea outdoor a fost aproape intezisa in oras. Ma tot uitam dupa un afis la vreun supermarket, telefonie mobila, coca-cola, ceva... si nu era nimic. Nu tu un outdoor mic, un banner pe vreo cladire, nimic. Pe de alta parte, un al doile gand m-a lovit si anume cate frustrari ne creaza cumva publicitatea - apropo de cum se traduce frumusetea, succesul, tineretea, etc. Partea feminista din mine a ajuns sa le aprecieze pe doamnele si domnitele fara nici un fel de inhibitii care defilau pe strazi pentru ca pana la urma nu vezi nici o fatuca cu tenul perfect, zambetul perfect, proportii perfecte pe nicaieri si atunci chiar ca nu iti mai pasa deloc. Cred ca sunt mai libere din punctul acesta de vedere femeile din america latina. Nu au nici un fel de standard de frumusete etalat nicaieri; poti fi cum vrei, cum esti, cum simti.

Pe de alta parte in Lima am ras cand vedeam reclame la Garnier sau PWC facute din iarba si floricele pe paravanele care izolau bulevardele pe care treceau masinile pe 6 benzi. Ma tot gandeam cum ar suna brieful, cum iesi in evidenta, semnificatia plantelor si valorile brandului. Cum ar reactiona o agentie de la noi daca le-ai cere asa ceva. :) Ei, ma distrez si eu cu ce pot. In afara de Buenos Aires care avea reclame peste tot (ca intr-un univers normal, sau cel putin cu care sunt obisnuita), in toata Brazilia si Peru vezi doar din cand in cand anunturi pentru un restaurant sau popas care este in drum sau poate prin jurul aeroportului. In rest nimic. Pare o lume bizara, nu? insa pana la urma te obisnuiesti si ti se pare ciudat cand ajungi sa vezi reclame.

Emisiunile TV sunt alta poveste, seamana destul de mult cu programele din Spania, sau cum au incercat sa faca la noi si nu le-a iesit cu tot felul de concursuri reality tv, reclame la masini, parfurmuri si banci, programe politice care se contrazic de la un post la altul. Chiar, la noi oare de ce nu sunt reclame la parfumuri pe TV?

Sau apropo de campanii electorale, cum in Brazilia urmau alegerile locale in vreo luna, posterele si bannerele electorale erau un fel de capre mici cu un poster A0 lipit pe o parte si pe alta cu numele candidatului si poza lui facand astfel rondurile sa para un fel de cimitir bizar cu o plantatie de fete cam in aceleasi culori impanzind spatiul verde. Nu stiu daca cimitir este cea mai buna comparatie, insa asta a fost primul gand cand vezi multe poze si nume cumva la nivelul solului intr-o pajiste.Pe de alta parte, politica se face in strada, cu canditatul care merge din piata  in piata dand mana cu oamenii si alaturi de endorserii lui; masini din care bubuie muzica la maxim urmat de numele candidatului si cum sunt mai multi ai impresia ca e o fiesta continua pe strazi.

In Argentina, pentru ca aveau si ei alegeri, culmea este ca am vazut numai afise cu femei care candidau si erau puse unul langa celalalt de la un capat la altul al strazii de parca un tronson de bulevard apartinea doar unei doamne, apoi cealalta parte a bulevardului altei doamne. Insa din punct de vedere mesaj si layout aratau mult mai bine decat cele braziliene.

O sa incerc sa vad daca am niste poze pe undeva. Pana atunci, sa auzim numai de bine!

Thursday, September 20, 2012

shine on you crazy diamond

Am de asteptat vreo ora pana ajunge al doilea grup in Cuzco. Sunt doua stari total diferite intre a calatori singur si in grup. Cred ca pana la urma un balans intre cele doua este optim; nici prea singur, nici prea multi oameni, nici foarte greu, nici foarte usor; e tocmai bine.

Zilele astea de cand sunt in America Latina m-am simtit ca in cantecul de cand eram mica cu Suleman Pasa si camasa lui. E o spaniola adaptabila la fiecare tara, nu e "d" e "b" sau "v" pentru acelasi cuvant. [Cred ca numai mama o sa se prinda de ce rand in sinea mea, dar eu tot ma amuz :)] Cuzco este un oras absolut de vis, mic, plin de povesti la fiecare casa, oameni amabili, parca as fi in alta tara fata de Lima. Am noroc de taximetristi si in Lima si in Cuzco [karma de a merge in fiecare zi cu taxiul in bucuresti a dat roade] si am gasit doua tururi la jumatate din pret din ce am inteles ca a platit restul lumii. Drept urmare mi-am facut cadou un sal mare si calduros pentru ca aici noaptea temperaturile ajung pe la 4 grade. Am fost pe la toate cetalile cu nume ciudate din jurul orasului si ieri toata ziua in Valea Sacra. O sa vedeti multe pietre care pot parea la fel in poze, insa fiecare loc are spiritul lui si o atmosfera aparte.

Ma tot gandeam la cum au reusit oamenii sa gestioneze saracia, care este prezenta mai in tote locurile pe care le-am vazut pana acum. In Brazilia, in orase, totul e plin de grafiti in culori extrem de stridente, in La Boca, Buenos Aires, fiecare casa este intr-o alta culoare vie, iar acum in Peru totul in jurul tau este un curcubeu de rozuri si albastru, si verde si galben; pana si muntii au culorile astea. Si nu stiu de ce mi-a venit in minte sectorul 5 si blocurile roz bonbon, insa incepe sa aibe sens daca te gandesti. Cand nu ai nimic, macar ceea ce vezi sa te pacaleasca intr-un fel, sa iti dea un pic de impuls ca viata e frumoasa, sau macar colorata.

Gata, mi-am terminat ceaiul de coca :) super legal si absolut inutil, cel putin eu nu inteleg de unde e toata agitatia asta cu altitudinea.Azi ma duc pe la muzee in Cuzco, dar sa zic mai intai buna ziua oamenilor. Hugs!